Ultima actualizare 09/09/2025 15:11:41
Masterul de Arhive audiovizuale: Prezervare și curatoriere/Audiovisual Archives: Preservation and Programming este primul program de studii de acest fel din România și din Europa de Est și e cu predare în limba engleză. Timp de doi ani, programul le va oferi masteranzilor o formare aprofundată, atât pe plan teoretic cât și practic, pe cele două axe ale valorizării și restaurării patrimoniului audio-vizual. Un proiect integral de restaurare necesită capacități de documentare, o excelentă cunoaștere a contextului istoric și a codurilor estetice și tehnice ale perioadei și spațiului în care a fost realizat filmul, dar și abilități practice de identificare, mânuire, curățare, reparare, scanare, restaurare digitală a imaginii și sunetului și colorizare; în mod similar, alcătuirea unui program de filme implică o vastă cultură cinematografică, o viziune curatorială, abilități de scriere în mai multe registre și de moderare a discuțiilor cu invitații și cu publicul, dar este indispensabilă și o cunoaștere a materialității mediului.
Câteva dintre cursurile și seminariile care vor promova înțelegerea patrimoniului audio-vizual ca pe o materie dinamică, în continuu dialog cu prezentul vor fi: „Istorii și practici curatoriale audio-vizuale”, „Practici de prezervare în audio-vizualul românesc” sau „Restaurarea digitală a imaginii de film”. Îmbinând educația teoretică cu cea tehnologică, programul de Arhive audiovizuale: Prezervare și curatoriere/Audiovisual Archives: Preservation and Programming va pregăti specialiști polivalenți, la curent cu cele mai actuale chestiuni atât tehnice, cât și metodologice și etice din domeniu și capabili să lucreze în cinemateci, festivaluri, cinematografe de artă, mediateci, videoteci, muzee, fundații, asociații sau întreprinderi private deținătoare sau producătoare ale unor colecții audiovizuale din întreaga lume.
Înscrierea se face obligatoriu online prin accesarea platformei 2BitsEDU.Vă puteți autentifica folosind un cont Gmail, YAHOOmail, Facebook sau Linkedin.În cazul adreselor de email (YAHOO) pot exista probleme de compatibilitate între adresa de email și site-ul de înscriere a formularului de admitere.
Portofoliile complete se predau după înscriere, în format electronic și tipărit. Candidatul trebuie să se asigure că toate elementele solicitate se regăsesc în portofoliu și pot fi accesate, în caz contrar neputând fi admis în examen.
Instituția va pune la dispoziția candidatului, dar numai în urma înscrierii pe platforma Edubits, un folder pe o platformă securizată unde acesta poate urca documentele solicitate, folder la care nu au acces decât instituția și candidatul. Accesul la platformă va fi comunicat pe adresa de e-mail folosită la înscriere.
ÎNSCRIERE
Proba unicăprobă orală*PROBA SE NOTEAZĂ DE LA 1 LA 10
Proba unică
Interviu în limba engleză pe baza CV-ului candidatului și a portofoliului depuse de candidat la înscriere.
*candidații cetățeni ai unor țări non-UE au posibilitatea de a opta pentru a susține proba online, pe baza unei solicitări depuse la dosar în momentul admiterii.
Doar pentru candidații non-UE, la studiile de masterat în limba engleză: Data examenului de admitere pentru candidații non-UE, la programele de master în limba engleză, este 01 septembrie 2025.
MENȚIUNI: